Parcul "Nicolae Romanescu" , cel mai mare parc natural din estul Europei, zonele verzi, aleile şi zonele împădurite, conferindu-i statutul de cea mai mare zonă verde urbană din România.
Muzeul Olteniei
Posted on craiova-virtuala.ro
Muzeul Olteniei este astăzi, aşa cum s-a afirmat de atâtea ori, instituţia culturală care a tezaurizat de-a lungul anilor, un valoros patrimoniu cultural care exprimă trăsăturile definitorii ale existenţei şi creaţiei umane pe aceste meleaguri începând din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre, ajungând în prezent să deţină peste 250.000 de bunuri culturale, multe dintre ele de valoare excepţională. Pe baza unui patrimoniu cultural divers şi valoros, muzeul reconstituie într-o viziune modernă, destinul istoric al Olteniei, contribuţia acestei provincii la renaşterea naţională şi la făurirea României Mari. Expresia vizuală, accesibilă şi frumoasă a expoziţiei realizată cu ajutorul a numeroase documente, piese de mobilier, obiecte decorative, tablouri, arme, costume, care au fost lăsate prin testament, donaţii, achiziţii, obiecte personale aparţinând unor mari personalităţi ca: Iancu Jianu, Costache Romanescu, Mihail Kogălniceanu, Teodor Aman, Traian Demetrescu, Alexandru Macedonski, Nicolae Romanescu, Nicolae Titulescu etc. reprezintă o invitatie adresata tuturor iubitorilor de artă la întâlnirea cu trecutul de glorie şi mareţie al înaintaşilor.
Secţia de Arheologie şi Istorie a Muzeului Olteniei deţine peste 20 de colecţii concretizate în aproximativ 110.000 de bunuri culturale cuprinzând numismatică şi medalistică, documente, ceramică, inscripţii, arme, podoabe, manuscrise, carte veche românească şi străină, fotografii, obiecte memoriale, militare, periodice şi fonduri constituite ale unor personalităţi culturale, istorice şi politice oltene.
Sectia de Etnografie, se afla în cea mai veche constructie civila din orasul Craiova si printre cele mai vechi din tara, Casa Baniei, refacuta în anul 1699 de Constantin Brincoveanu pe temeliile unei constructii datind din primii ani ai sec. al XVI-lea, cind boierii Craiovesti au mutat sediul Baniei de la Strehaia la Craiova. Din constructia anterioara anului 1699 dateaza prima parte a pivnitelor actualei cladiri.
Primele colectii etnografice se constituie în cadrul Fundatiei "Alexandru si Aretia Aman", iar din 1915 si în cadrul Muzeului de Etnografie si Antichitati al Olteniei. Incepind din 1967 Sectia de Etnografie s-a individualizat în actualul local. Patrimoniul etnografic cuprinde peste 15.000 piese privind: arhitectura rurala, agricultura, pomicultura, mestesugul, covoare (foto covor), scoarte, chilimuri, icoane pe sticla si lemn, ceramica.
Sectia de Stiintele Naturii
Inaugurată la 2 decembrie 1923 sub denumirea de "Muzeul de Istorie Naturală al Craiovei", de către membrii Cercului Ştiinţific Craiovean condus de profesorul de ştiinţe naturale Marin Demetrescu, a devenit secţie a Muzeului Regional al Olteniei, în anul 1928.
La 18 septembrie 2008, s-a vernisat expoziţia de bază de la etajul I, amenajată în urma implementării proiectului "Creşterea atractivităţii turistice a municipiului Craiova şi a judeţului Dolj prin amenajarea expoziţiei de bază de la etajul I - Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova", depus la 16 decembrie 2002, în cadrul Programului PHARE 2001 Coeziune Economica si Sociala - Schema de finanţare nerambursabilă pentru proiecte de infrastructură mica, de către C.J. Dolj, în parteneriat cu Muzeul Olteniei - Secţia de Ştiinţele Naturii.
Sectia de Arheologie si Istorie, str. Madona Dudu nr.44
Sectia de Etnografie, str. Matei Basarab nr.14
Sectia de Stiintele Naturii, str. Popa Sapca nr.4
Pagina oficiala: www.muzeulolteniei.ro
Harta Virtuala Craiova... Programul spectacolelor T.N. M. Sorescu
Craiova in Direct LIVE camera... Piata Mihai Viteazu Fantana Muzicala
Craiova este un oraş cu numeroase construcţii vechi: biserici, case şi palate boiereşti sau alte construcţii laice.
Antichitate
În Craiova de azi se află ruinele străvechii reşedinţe a tribului geto-dac al Pelilor, Pelendava, încă din perioada 400-350 î.C. Aceasta a fost atestată documentar pentru prima oară pe Tabula Peutingeriana, o hartă probabil din anul 225 d.C. .
Personalităţi
Diplomatul Nicolae Titulescu, unicul diplomat din lume ales de doua ori președinte al Ligii Națiunilor. Scriitori: Alexandru Macedonski, Ion Minulescu, Adrian Păunescu, Traian Demetrescu, Gib I. Mihăescu, Alexandru Mitru, Marin Sorescu.
Cultura
Teatrul Național, inaugurat în 1973, aflat printre primele trei teatre din România, Filarmonica de Stat "Oltenia", (gazda unor festivaluri naționale și internaționale), precum și Teatrul de Operă și Operetă "Elena Theodorini" (fostul Teatru Liric). 
Teatrul National M. Sorescu
Teatrul Naţional Marin Sorescu ocupă un loc special în istoria teatrului românesc. Fondat în 1850, a continuat să funcţioneze, în ciuda tuturor convulsiilor de care a fost străbătută istoria naţiunii noastre.
Parcul N. Romanescu
Este al treilea cel mai mare parc natural din Europa. Parcul a fost proiectat de arhitectul francez Émile Rendont. În 1900, planurile parcului au fost medaliate cu aur la Expoziţia Universală de la Paris (1900). Construcţia a început în 1901 şi a fost finalizată în 1903.
Primăria Craiovei
O altă construcţie deosebită este clădirea fostei Bănci a Comerţului, acum sediul Primăriei Craiovei. Proiectată de arhitectul Ion Mincu, este terminată în 1916 de către elevul său Constantin Iotzu. Clădirea are un interior bogat decorat cu stucaturi, vitrouri, mozaicuri veneţiene şi grilaje de fier forjat.
Promoveaza-ti evenimentele pe care le organizezi in Craiova cu ajutorul nostru.
