Casa Băniei este cea mai veche clădire laică existentă azi în oraş, datând din anul 1699; după aprecierile istoricilor de artă, ea continuă una mai veche, din secolul al XV-lea, clădită de Barbu Craiovescu.
Teatrul de Operă și Operetă Elena Theodorini
Posted on craiova-virtuala.ro
Teatrul muzical craiovean, inițial "teatrul de improvizații", un fel de Commedia dell'Arte, a pătruns în Craiova datorită relațiilor orașului (mai ales comerciale) cu Viena, Trieste, Ragusa, Veneția, Țarigrad, Petersburg, Lipsca și Breslau. O descriere făcută Craiovei in Almanahul Statului din "Printipatul a toată Țara Românească" (Buda, 1837) consideră Craiova "a doua capitală după București" datorită instituțiilor sale de cultură.
In 1830, o trupă germana reprezintă la Craiova o comedie (cu cântec) de Kotzebue, iar societatea germană teatrală prezinta aici Puritanii - mare dramă in trei acte de Romani, muzica de Vincenzo Bellini.
Fondarea teatrului craiovean în 1850 (după alți cercetători in 1848), materializată de Costache Caragiale și Costache Mihăileanu (sprijiniți de intelectuali olteni melomani, precum Gheorghe Chițu și Pera Opran), au stimulat difuzarea către public a genurilor muzicale ale vodevilului, operei și operetei. În repertoriul primei stagiuni apar vodevilurile: "Muza de la Burdujeni", "Carantina", "Nuntă țiganească", "Rudele nevestei mele", "Logofătul satului", "Un amor romantic", s.a. Vodevilul a fost mijlocul cel mai eficace de stimulare a interesului pentru spectacolul cu muzică, pentru operă și operetă mai târziu
Se creează o orchestră proprie și se solicită prezența unor mari dirijori și compozitori ai vremii : Al. Flechtenmacher (prezent in Craiova intre anii 1853-1858), Ion Andrei Wachmann (1858-1860), Eduard Wachmann (1853-1857), Carl Theodor Wagner (1859-1868).
Alexandru Flechtenmacher reprezintă prioritar muzica sa proprie, printre care: opera vrajitorie - "Baba Hârca", melodramă națională cu canâtece "Cetatea Neamțului", operetele "Crai Nou" și "Sacagiu", vodevilurile "Fermecătorița" (după George Sand), "Cimpoiul dracului" și "Banii, gloria și amorul", drama cu muzică "Zavera lui Tudor", opera în trei acte "Fata de la Cozia", spectacolele cu muzică "Banul Mărăcine" și "Iancu Jianu, căpitan de haiduci", feeria muzicală "Fata aerului" (scrisă în colaborare cu Eduard Wachmann).
Perioada Teodorini
Theodor Teodorini, venit in Craiova in 1857, creeaza o adevărată dinastie artistică, alături de soția sa, Maria Teodorini și de cele două fiice, Elena și Aura Teodorini. Teatrul Teodorini a avut două formații distincte de operetă, conduse de Al. G. D. Marinescu și A. Bobescu.
Elena Teodorini are un rol important in modificarea repertoriului, alături de Ion Anestin, Ion și Profira Farcășanu, Margareta Dumitrescu-Dan, Alecu Bărănescu, Constantin Grigoriu, Nicu Poenaru, Irina de Vladaia, etc.
In anii următori "Mam'zelle Nitouche" de Herves, obține un mare succes în interpretarea Irinei de Vladaia, orchestra fiind condusă de E. Companiski-Niedola.
In 1894, repertoriul este reprezentat in principal de operetă : Vânzatorul de păsări, Voievodul țiganilor, Girofle-Girofla, Fiica doamnei Angot, Mam'zelle Nitouche, Boccacio, s.a., având ca primadone pe Irina de Vladaia, Elisa Odesseanu, Josefina Găluscă, ca tenori pe Ion Băjenaru, Gheorghe Vasiliu, ca baritoni pe Nicolae Poenaru și ca soliști pe Farcășanu, Nicolau, Al. Nanu, Al. Nicu Răiculescu, Petrini, Ștefan Iulian-fiul, 26 coriste și coriști, orchestra sub conducerea maestrului Neuwirthe. Comici erau: Ion Tănăsescu, Ion Anesti și N. Popescu.
În stagiunea 1894-1895 se angajează la operetă și Al.C.Broscărescu - prim-tenor, C. Petrescu - bariton, Margareta Dumitrescu - primadonă, Caliopi Seinescu, Leontina Ioanid.
Desființare și reînființare
Trupa de operetă din Craiova, în pofida succeselor obținute, se desființează din cauza problemelor financiare. În martie 1901 cântă aici trupa italiană a lui M. Laburn, cu operele Faust, Il Trovatore, Aida, Ballo in maschera de Giuseppe Verdi și Il barbiero di Seviglia de Gioachino Rossini. De asemenea, susțin reprezentații opera din Praga, precum și cea din Viena, cu Mila Teheren în fruntea unor prestigioase distribuții.
Trupa craioveană se reface in 1904, tot sub conducerea lui A. Bobescu, și intreprinde un turneu la Odesa, obținând un mare succes, in principal datorită sopranei Margareta Dan și a tenorului Gh. S. Vasiliu.
Primul război mondial și perioada interbelică
Numit director al Teatrului Național (1914-1920), și după al Conservatorului "Elefterie Cornetty", cântarețul liric Grigorie Gabrielescu reface trupa de operetă, reconsideră repertoriul, se ocupă de formarea unor tinere talente (Nicolae Rabega, Iosif Silberman, George Steruan, Remus Comaneanu, Zoe Florescu, Lilli Tanasescu, Marioara Farcasanu) și călătorește, special în Italia pentru a găsi cântăreți.
In perioada interbelică, interesul pentru operă și operetă scade.
Teatrul se desființează din nou în 1935.
Anii 70
In data de 29 iunie1972 se înființează secția de operetă în cadrul Filarmonicii de Stat "Oltenia", cu prilejul sărbătoririi a unui sfert de veac de existență. Primul spectacol e Sânge vienez de Johann Strauss (fiul), urmând, pe data de 27 martie 1973, premiera la "Lăsați-mă să cânt" de Gherase Dendrino, sub conducerea muzicala a lui Teodor Costin, solisti: Filimon Siminic, Eugenia Moraru, Valentina Mănescu, corul condus de Alexandru Racu.
Stagiunea 1973-1974 s-a deschis cu premiera operetei "Bal la Savoy" de Paul Abraham, dub bagheta tânarului dirijor Marian Didu. Urmează Răpirea din Serai de W.A.Mozart (10 aprilie 1974), pusă in scenă de regizorul german Hermann Wedekind, corul dirijat de Teodor Costin.
Incepând cu anul 1974, se poate vorbi despre o activitate structurată pe trei domenii, înscriindu-se pentru prima dată în repertoriu un spectacol muzical pentru copii, "Cocoșelul neascultător", poveste de Ion Luchian pe muzica compozitorului craiovean Constantin Ungureanu.
La 1 iunie 1979 se inființează Teatrul Liric prin decizia 264 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al judetului Dolj.
Din Anii 90 până în prezent
Pe data de 23 septembrie 1996, prin hotărârea 2430 din 02/10/96 a Consiliului Județean Dolj se aprobă schimbarea denumirii "Teatrul Liric Craiova" în "Teatrul de Operă și Operetă Craiova". Ulterior, în perioada 1996-1997, teatrul ia numele Elenei Teodorini, iar din anul 2002, când se sărbătoresc 30 ani de activitate neîntreruptă, se revine la numele atestat documentar, Teatrul Liric "Elena Teodorini" Craiova.
Harta Virtuala Craiova... Programul spectacolelor T.N. M. Sorescu
Craiova in Direct LIVE camera... Piata Mihai Viteazu Fantana Muzicala
Craiova este un oraş cu numeroase construcţii vechi: biserici, case şi palate boiereşti sau alte construcţii laice.
Antichitate
În Craiova de azi se află ruinele străvechii reşedinţe a tribului geto-dac al Pelilor, Pelendava, încă din perioada 400-350 î.C. Aceasta a fost atestată documentar pentru prima oară pe Tabula Peutingeriana, o hartă probabil din anul 225 d.C. .
Personalităţi
Diplomatul Nicolae Titulescu, unicul diplomat din lume ales de doua ori președinte al Ligii Națiunilor. Scriitori: Alexandru Macedonski, Ion Minulescu, Adrian Păunescu, Traian Demetrescu, Gib I. Mihăescu, Alexandru Mitru, Marin Sorescu.
Cultura
Teatrul Național, inaugurat în 1973, aflat printre primele trei teatre din România, Filarmonica de Stat "Oltenia", (gazda unor festivaluri naționale și internaționale), precum și Teatrul de Operă și Operetă "Elena Theodorini" (fostul Teatru Liric). 
Teatrul National M. Sorescu
Teatrul Naţional Marin Sorescu ocupă un loc special în istoria teatrului românesc. Fondat în 1850, a continuat să funcţioneze, în ciuda tuturor convulsiilor de care a fost străbătută istoria naţiunii noastre.
Parcul N. Romanescu
Este al treilea cel mai mare parc natural din Europa. Parcul a fost proiectat de arhitectul francez Émile Rendont. În 1900, planurile parcului au fost medaliate cu aur la Expoziţia Universală de la Paris (1900). Construcţia a început în 1901 şi a fost finalizată în 1903.
Primăria Craiovei
O altă construcţie deosebită este clădirea fostei Bănci a Comerţului, acum sediul Primăriei Craiovei. Proiectată de arhitectul Ion Mincu, este terminată în 1916 de către elevul său Constantin Iotzu. Clădirea are un interior bogat decorat cu stucaturi, vitrouri, mozaicuri veneţiene şi grilaje de fier forjat.
Promoveaza-ti evenimentele pe care le organizezi in Craiova cu ajutorul nostru.
